PICĂTURI DE NISIP

duminică, 17 ianuarie 2010

ÎNCEPUTURI …

ÎNCEPUTURI ….

Urechile cainelui lup tolănit în soare începură să freamăte. Soarele călduţ de mai îi adormea simţurile şi doar răcoarea brazilor din jur îl mai făceau să deschidă ochii.
Avea o datorie de indeplinit.
Monotonia zilelor, ce treceau una dupa alta fara nici un eveniment, se terminasera. Orele in sir de tolaneala, intrerupte doar de un fugarit insotit de un latrat diplomatic dupa o caruta sau o turma de oi in trecere, erau de domeniul trecutului. Era important … era de acum stapanul … Aparuse EL.
Cu cateva zile in urma, tocmai terminase de smocait aprigul motan al vecinilor, cand, dupa o absenta de cateva zile, aparuse stapana cu un pachet in brate. Un pachet deosebit de misterios. Toata suflarea din curte, vecini, cunoscuti se ingramadira sa vada pachetul. Serii intregi de musafiri se perindasera zile in sir prin curtea stapanita doar de el. Linistea atat de draga si buna oranduire a lucrurilor pareau ca disparusera pentru totdeauna. Una dupa alta, zeci de maicute de la manastirea din apropiere veneau sa vada “minunea” din pachet. Tot acest pelerinaj parca nu se mai termina.
Azi, in sfarsit era liniste din nou. O liniste care te indemna la picoteala. Doar vantul ce fosnea frunzele mestecenilor din Padurea de Argint, din apropiere, mai misca atmosfera. Un bazait din ce in ce mai suparator il facu pe Pif, cainele lup, sa se ridice. Cine indraznea sa strice linistea LUI, a pachetului? Primise sarcina de la stapani sa nu lase pe nimeni sa se apropie si sa deranjeze pachetul. Bazaitul devenea din ce in ce mai suparator. Un clampanit scurt si problema a fost rezolvata. Freamatul frunzelor de mesteacan isi recastigasera autoritatea. Nimic nu mai tulbura pacea locului. Doar departe un clopot de la manastire vestea ora pranzului.
Pachetul din carucior incepea sa miste. Si … inevitabilul se produse. Un “oracait”, un sunet ce-i amintea de scelalaielile puilor catelusei din vecini se facu auzit din pachet. EL se trezise…. Ii era foame. Viata isi spunea cuvantul, pachetul era viu si era EL cel care il va necaji, il va trage de coada si de urechi de acum inainte. Era micul lui stapan caruia de acum ii va permite orice si caruia ii va apara linistea cu orice pret.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu